Vatican News

Cum putem pune în practică, în zilele noastre, moștenirea spirituală a sfântului Francisc din Assisi, cum putem promova un stil de slujire și primire într-o lume din ce în ce mai dominată de logica opresiunii și a consumismului, cum putem rămâne în ascultare față de succesorul lui Petru? Acestea sunt întrebările adresate joi, 6 august a.c., papei Leon al XIV-lea de către trei tineri, într-o atmosferă de mare și sinceră prietenie și afecțiune filială cu care a fost întâmpinat. Erau prezenți tineri, căluări, călugărițe, familii, educatori și preoți. ”Sunt cu adevărat bucuros să fiu aici cu voi!”, a exclamat la începutul întâlnirii.

Prima care a luat cuvântul a fost Karolina, din Zagreb. Ea a întrebat ce trebuie făcut pentru a rămâne autentici discipoli ai lui Cristos, cum se poate transmite o credință vie care să nu rămână închisă în biserici. Papa a răspuns revenind asupra temei războiului, având în vedere și originea geografică a Karolinei: ”o regiune a Europei care, cu doar treizeci de ani în urmă, a cunoscut războiul și legătura periculoasă dintre confesiunea religioasă și naționalism”, a amintit el. Educația seculară la dialog, promovată de franciscani chiar și în aceste contexte, a contribuit la conviețuirea pașnică dintre catolici, ortodocși și musulmani. Aceasta este abordarea în care trebuie perseverat, a sugerat pontiful: ”Astăzi, a fi fideli acestei tradiții a apropierii înseamnă a merge împotriva curentului, lucrând la purificarea memoriei și cultivând reconcilierea. Creștinilor li se va cere din ce în ce mai mult să devină făcători de pace în cadrul unor societăți tentate să instrumentalizeze religia în opoziția dintre identități”.

A trăi ca fii spirituali ai lui Francisc din Assisi înseamnă, a subliniat pontiful roman, a înțelege sensul autentic al radicalității evanghelice, care ”este opusul fundamentalismului: nu ne face orbi și violenți, ci sensibili, atenți, mereu pe urmele lui Isus și, prin urmare, umili, primitori față de toți. Nu este ușor, dar aduce multă bucurie”: ”A fi mărturisitori ai lui Cristos rămâne, așadar, fascinant și solicitant, deoarece lărgește mintea și inima dincolo de granițele artificiale, adică dincolo de temerile induse de dezinformare și de zidurile prejudecății”.

Papa Leon a aprofundat acea intuiție a sfântului Francisc potrivit căreia sărăcia poate apropia pe cei îndepărtați, și a reamintit semnificația de a fi Biserică: o casă deschisă tuturor, care ascultă, care prețuiește gustul fraternității și acea tăcere care ”este opusul războiului, cu violențele, strigătele și cruzimile sale”: ”Dragi tineri, cât de frumos este să fim împreună pentru a «vorbi despre Dumnezeu» și, astfel, în lumina Lui, despre viața însăși, în frumusețea, misterul și seriozitatea ei! Mărturisiți acest stil pretutindeni, mai ales într-o epocă în care tehnologia ne dezvăță să fim împreună, între oameni în carne și oase”.

Giovanni, din Bologna, i-a adresat papei întrebarea despre cum se poate spune un ”da” deplin lui Dumnezeu într-o lume în care predomină atitudini care nu țin seama de perspectiva pe termen lung, de eternitate. Tânărul l-a întrebat și ce anume l-a ajutat pe Robert Prevost în parcursul său vocațional. Pontiful l-a încurajat: ”A face o alegere definitivă este poate cel mai revoluționar act”. Problema este că astăzi este la modă ”o interpretare uneori confuză a libertății”, care poate alimenta iluzii: ”că problemele se rezolvă fugind, trădând sau încercând să se facă puțini pași pe drumuri mereu diferite, fără a ajunge niciodată departe”: ”A decide pentru totdeauna nu ne închide într-o cușcă, ci ne deschide către un dinamism mai mare. A iubi este un exod, un drum de descoperit, o călătorie pe care Dumnezeu o parcurge alături de noi, iar acesta este adevăratul sens al oricărei vocații”.

”Provocat” de Giovanni, papa Leon a făcut trimitere la propria sa experiență personală pentru a spune că deciziile trebuie luate în fiecare zi, că vocația este ”un drum al mântuirii și al vindecării” și trebuie reînnoită în fiecare zi, rămânând vigilenți față de acea ”poluare a clarității”, așa cum o definește el, generată de păcat: ”Din propria mea experiență pot spune că Domnul nu m-a lăsat niciodată singur: m-a însoțit mereu, dăruindu-mi și oameni alături de care să merg. Astfel, în vocația de a fi preot, membru al comunității augustiniene, misionar, am găsit o lumină care m-a călăuzit până astăzi, până când a trebuit să spun ”da” unei chemări cu totul speciale: aceea de a fi papă”.

Luigi, un tânăr de 22 de ani din Sicilia, a pus o întrebare despre ascultarea față de succesorul lui Petru, mai ales atunci când aceasta pare dificilă sau când apar scandaluri în cadrul Bisericii. Cum, a întrebat el, pot oamenii să rămână în ”această Iubire vindecătoare”? Unitatea îi stă la inimă lui Isus, a insistat Leon al XIV-lea, care a făcut din aceasta deviza sa episcopală. O unitate, la rândul ei, ”revoluționară”. Pur și simplu, a afirmat papa, aceasta este posibilă și vizibilă, în pofida căderilor și rănilor: ”În jurul lui Isus devin frați și surori bărbați și femei care altfel nu s-ar fi întâlnit sau nu s-ar fi cunoscut niciodată. Când acest miracol al Bisericii continuă să se întâmple, mulțumită lui Dumnezeu, rămâne surprinzător chiar și astăzi în orașele noastre, pline de ziduri invizibile care ne separă unii de alții. Câte discriminări și inegalități ar putea înceta imediat, de îndată ce ne recunoaștem ca frați și surori”.

Răspunsul papei răstoarnă logica lumii, făcând ecou cântării Magnificat. Puterea nu se măsoară prin capacitatea de a te uita la tine însuți, ci prin capacitatea de a-l sluji pe celălalt, cu umilință. ”Nu a lua, ci a primi; nu a ține, ci a da înapoi: viața lui Dumnezeu este cea care repară Biserica și o face un popor liber, un loc de răgaz și de mântuire. Dorința lui Isus pentru Biserică este clară: este vorba de a deveni trupul Său și de a manifesta viața Sa, de a-I urma exemplul și de a exercita o altfel de putere, care nu umilește, ci înalță”.