Scoțianul de la Dinamo și-a făcut un obicei din a provoca „inteligent” (spun unii, alții preferă „scârbos”) jucători adverși și de a obține cartonaș roșu doar pentru aceștia din urmă. A pățit-o și Alibec, după Bancu, iar alții nu o pățesc doar pentru că au puterea să-l ignore.

Țin cu Craiova și, după ce i s-a întâmplat lui Bancu sezonul trecut și văzând comportamentul tipic al scoțianului, când îl văd pe Danny Armstrong mă transform în Daniel Pancu și încep să țip prin casă (a se citi cu vocea furioasă a antrenorului Rapidului, vă rog):

„Păi vine un străin în țara mea să-mi provoace mie jucătorii?! Nu e posibil așa ceva, dacă mă duceam eu în Scoția să mă iau de un fotbalist de la Dundee și lua tot el roșu, eram arestat! Nu e posibil așa ceva, suntem în România, este o lipsă gravă, crasă, de respect!”.

Glumesc parțial, desigur. Nu e nicio problemă că Danny Armstrong e străin ca naționalitate, dar poate fi o problemă că este străin de comportamentul sportiv sau de cel fair play, la fel cum poate fi o problemă că este, totuși, un oaspete în România.

Alibec a spus că Armstrong l-a înjurat „de familie”, așa că, pe tunelul care îi ducea la vestiare la pauză, ar fi ripostat ducându-se către scoțian, moment în care s-a iscat o altercație, descrisă însă de jucătorul Farului astfel: „Nu a fost nicio lovitură, ne-am pus cap în cap și el a căzut. Dacă i-aș fi dat un cap în gură, se vedea”.

Pot să-mi imaginez faza, așa cum îmi pot imagina că există și martori obiectivi care să încline mai degrabă spre adevărul lui Alibec. Între Alibec și Armstrong există o diferență de înălțime de 12-13 cm, pot să văd cum acel „împins de berbec în frunte” pe care îl mai practică uneori jucătorii chiar pe teren, fără să ia roșu, poate să se se interpreteze, venind de sus mai ales, ca o lovitură.

Cert e că Armstrong a continuat jocul teafăr, fără măcar vreo urmă vizibilă pe figură, în timp ce Alibec a rămas la vestiare. Farul a pierdut la scor.

Intervievat și el după meci, Armstrong a spus: „Poate să spună că l-am provocat, dar nu cred că un bărbat ar trebui să se considere provocat dacă vorbești despre mama lui. Dacă cineva vrea să vorbească despre mama, poate să o facă, nu mă afectează asta de când aveam 9 ani. Nu am ce să-i transmit, pentru mine a fost un prost”.

Așadar, Armstrong recunoaște că l-a înjurat pe Alibec de mamă și dublează agresiunile cu „e un prost”, dar vine cu o versiune pur scoțiană, ca să nu zic direct dinamovistă: ne propune practic să ne înjurăm toți de mame când ne mai vedem pe stadioane și o bagă chiar pe mama lui la înaintare. Deși e greu de rezistat tentației, o s-o iertăm pe mama lui Danny de la înjurături tura aceasta.

În fond, la cum se comportă fiul ei prin țări străine, biata de ea e cu siguranță suficient de rușinată, deci nu are rost să-i reamintim ce a crescut. Cert este că scoțianul și-a devoalat astfel și strategia „inteligentă”, așa cum fanii nedreptății (mulți dintre ei dinamoviști, prin formare) o consideră, de a se comporta oribil față de adversari și față de gazdele lui, poate-poate cineva își pierde cumpătul și-i dă la kilt.

Poate că niciodată nu a fost mai limpede caracterul unui jucător decât la acea fază cu Bancu de la care urmează să se împlinească un an în câteva zile. Atunci, la Craiova, nici măcar dacă ar fi arbitrat Andrei Nicolescu însuși nu i-ar fi dat cartonaș roșu doar lui Bancu, cum chiar s-a întâmplat.

Armstrong a făcut ce știe mai bine și atunci, de ce în acel caz nu era doar străin, ci și oaspete: antifotbal și comportament nesportiv, urmat de unul violent. Adică l-a faultat pe Bancu, după care tot el l-a călcat cu crampoanele pe piept, deși căpitanul Craiovei era la pământ. Când acest a reacționat și l-a împins cu piciorul pe Armstrong, ca să-l dea la o parte de pe el practic, centralul Adrian Cojocaru, nu știe nimeni nici acum de ce, i-a arătat roșu doar fotbalistului Craiovei.

După partidă, până și de obicei foarte calmul Marius Avram era șocat de decizie: „Este evident din imagini că gestul lui Armstrong este intenționat, iar călcarea pe piept a unui adversar cu crampoanele, intenționat, se încadrează fără niciun fel de discuții la comportament violent. Este o situație clasică din regulament în care un jucător recurge la o brutalitate împotriva unui adversar fără a juca mingea. Armstrong nu este la primul gest de genul acesta. Inclusiv etapa trecută, la meciul Dinamo – Farul, același Armstrong a călcat intenționat un adversar fără ca mingea să fie disputată. Pare că are unele momente în care nu-și dă seama ce face.”

Ei bine, timpul ne-a demonstrat că Danny Armstrong știe foarte bine când, probabil și profitând de fizicul său mărunt, inițiază conflicte și e violent cu adversarii, reușind însă să scoată roșu doar pentru aceștia. În ciuda acestor violențe neprovocate la care recurge des, acesta nu a fost niciodată eliminat de la venirea la Dinamo.

Vă amintiți când l-a împins pe Dorinel Munteanu în timpul unui meci de Cupă? Sau când s-a scris că s-a luat la bătaie cu Bogdan Stancu și apoi și cu badigarzii unui local din București? Acel scandal dintr-un club cu Stancu a arătat ceva mai mult, de altfel: Armstrong nu doar că e
violent și provocator, dar obișnuiește și să mintă că nu s-ar fi întâmplat, atunci când camerele nu surprind momentele respective, cum se prea poate să fi făcut și după conflictul cu Alibec.

Întrebat atunci despre încăierarea cu Stancu, scoțianul a declarat: „Nu e nimic adevărat, nu știu despre ce vorbești. Ce conflict? Sursele tale te-au mințit.” Problema e că, ulterior, Armstrong a fost contrazis chiar de către cel cu care avusese conflictul, fostul fotbalist Bogdan Stancu (53 de meciuri pentru Naționala României, apropo, cu 53 mai multe decât a adunat sau va aduna Armstrong la cea a Scoției): „Da, a existat un conflict. Am trecut pe lângă masa lor și nu știu ce avea, dar era foarte nervos. Până la urmă ne-am calmat. Apoi cred că a fost și mai recalcitrant cu oamenii de la pază, fiindcă din câte am auzit l-au dat afară din locație.”

Domnilor arbitri, se aude? De ce tolerăm pe terenul de joc lucruri pe care nu le-ar tolera nici măcar un badigard într-un „loc al pierzaniei”? Câte trebuie să mai facă Danny Armstrong înainte să ia măcar un cartonaș roșu pe care practic îl cerșește aproape meci de meci?