Universitatea Craiova a obținut o victorie fulminantă în fața lui FCSB, cu 5-0! Gestul impresionant pe care Filipe Coelho l-a făcut după fluierul de final de pe „Ion Oblemenco”
Criticat de mai multă lume, Filipe Coelho (45 de ani) a reușit să facă o adevărată echipă din Universitatea Craiova și a dus lotul format de Mirel Rădoi la un alt nivel. Valoarea oltenilor a fost demonstrată în victoria cu 5-0 contra lui FCSB, bucureștenii neavând nicio șansă. După fluierul final, portughezul nu a vrut să ia din glorie elevilor săi și a rămas pe bancă.
Filipe Coelho, stană de piatră după U Craiova – FCSB 5-0. Portughezul a lăsat gloria elevilor săiChiar dacă echipa sa s-a distrat pe teren împotriva unui adversar redutabil, cel puțin pe hârtie, Filipe Coelho nu s-a lăsat dus de val la finalul meciului. Portughezul nu a intrat pe teren și și-a lăsat elevii să savureze din plin cele trei puncte alături de suporteri.
La finalul zilei, pentru antrenorul portughez, indiferent că această victorie s-a realizat la o diferență de cinci goluri, ea reprezintă tot trei puncte, însă felul în care au fost obținute dă un moral extraordinar fotbaliștilor săi, care intră extrem de încrezători în pauza destinată echipelor naționale, după care îi va aștepta o nouă perioadă dificilă, cu meciuri din trei în trei zile.
La conferința de presă de la finalul meciului, Filipe Coelho a recunoscut că victoriile îl bucură preț de câteva minute după finalizarea partidei. Pentru el, ca antrenor, trofeele sunt cele care îi aduc adevărata bucurie în fotbal: „Cred că este un rezultat clar și corect. O prestație foarte bună, cu ocazii clare. Dar tot ce contează sunt cele 3 puncte, trebuie să continuăm să muncim și asta este tot. Cred că toate rezultatele obținute sunt corecte. Trebuie să continuăm să muncim, nu va fi ușor să o ținem în acest stil. Să fim umili, să ne respectăm adversarii și să muncim din greu.
Ceea ce mă bucură sunt trofeele. Victoriile mă bucură și ele, dar pentru 10 minute. Apoi trebuie deja să ne gândim la următorul joc. Încerc să fiu echilibrat, când pierdem să nu mă panichez, iar când câștigăm să nu consider că sunt cel mai bun. Este un drum lung și va fi dificil pe mai departe”, conform gsp.ro.