Вход на сайт

Просмотр новости

Найдите то, что Вас интересует

Drama fără sfârșit a Olandei: generații uriașe, eliminări dureroase și un trofeu care pare blestemat

Дата публикации: 30-06-2026 05:55:52

Olanda a oferit lumii fotbaliști de mare clasă, însă când a venit vorba de Cupa Mondială nu a reușit niciodată să dea lovitură. Adevărate drame au ținut departe ”Portocala mecanică” de marele trofeu.

Основное содержимое страницы с новостью.

Au fost trei finale pierdute și alte generații de excepție care au ratat șansa de a scrie istorie pentru Olanda la Cupa Mondială. Nici 2026 nu a făcut excepție de la regulă, batavii părăsind turneul final încă din 16-imile de finală.

Olanda, o nouă dramă la Cupa Mondială

Deși un matematician care a prezis corect ultimele trei învingătoare la Cupa Mondială a decretat înaintea competiției că Olanda va câștiga în premieră trofeul, trupa lui Ronald Koeman a clacat încă o dată. ”Portocala mecanică” a plecat acasă după înfrângerea la loviturile de departajare în fața Marocului.

Veniți cu mare încredere la turneul final, olandezii au arătat o forță ofensivă de invidiat în faza grupelor. Au marcat 10 goluri în trei meciuri și multă lume a început să se întrebe dacă nu cumva a venit și rândul lor să câștige marea competiției.

Răspunsul a venit încă din prima fază eliminatorie și a fost unul extrem de dur: nu. Olanda va rămâne în continuare fără titlul mondial și încă o generație foarte bună, condusă din teren de fundașul Virgil van Dijk, va trebui să bage capul în pământ.

Istoria neagră a Olandei la Cupa Mondială

Blestemul Olandei a început la turneul final din 1974. Selecționerul de atunci Rinus Michels a beneficiat poate de cea mai bună echipă din istorie, cu un atac letal din care făceau parte Johann Cruyff, Johnny Rep și Rob Rensenbrink, ajutați din spate de Johan Neeskens și Willem van Henegem.

”Portocala mecanică” a defilat în cele două faze ale grupelor și s-a calificat fără probleme în prima sa finală. Acolo, însă, a cedat neașteptat, scor 1-2 în fața unei Germanii de Vest, aflată pe teren propriu, dar care nu impresionase până atunci.

Drama s-a repetat patru ani mai târziu, când, deși rămași fără legendarul Cruyff, olandezii au ajuns din nou în finală. Și de această dată au întâlnit echipa țării gazdă, Argentina lui Mario Kempes, și au plecat cu mâinile goale. A fost 1-3 după prelungiri.

Au trecut 32 de ani până la o nouă finală blestemată

Pentru Olanda a urmat o perioadă în care rezultatele la Mondiale au fost departe de așteptări. Deși cu o generație fantastică din care făcea parte celebra tripletă de la AC Milan, Van Basten – Gullit – Rijkaard, batavii s-au oprit în optimi la ediția din 1990, eliminați din nou de Germania.

Patru ani mai târziu au fost răpuși de Brazilia în sferturi, pentru ca în 1998 să fie învinși tot de ”Selecao” în semifinale, la loviturile de departajare. Nu au luat nici bronzul atunci, pentru că au pierdut finala mică în fața Croației.

O nouă oportunitate uriașă a apărut în 2010, când echipa lui Arjen Robben, Robin van Persie sau Wesley Sneijder a învins tot ce a întâlnit pe drum până la finală. Adversarul pentru trofeu, marea echipă a Spaniei lui Xavi și Iniesta. Iar acesta din urmă a fost și cel care a semnat o nouă pagină neagră pentru olandezi cu golul din minutul 116.

Van Basten a adus singura rază de lumină

A mai existat un loc 3 la ediția din 2014, după un succes în finala mică a competiției cu Brazilia. Însă, totul era trist după eșecul dramatic din semifinale în fața Argentinei, 2-4 la loviturile de departajare.

Singurul trofeu major câștigat de Olanda rămâne astfel Campionatul European din 1988 la care a strălucit Marco van Basten. Cu un gol de kinogramă în finala cu URSS, marele atacant a adus un titlu care, deocamdată, rămâne unicat în istoria ”Portocalei mecanice”.

  • 2.12 este cota oferită de SUPERBET pentru pronosticul ”cornere: peste 9.5” la partida Coasta de Fildeș – Norvegia

Схожие новости

#Наименование новостиТональностьИнформативностьДата публикации
1„Portocala mecanică” s-a blocat: Koeman a oprit motorul Olandei! Cristian Măciucă, editorial dur despre selecționerul batavilor după eliminarea de la CM 2026-8630-06-2026
2Cel mai curtat fotbalist al momentului șochează: „Nu am internet, nici Instagram, nici Titktok sau ceva de genul ăsta”0530-06-2026
3Nebunie totală în Olanda – Maroc. Cinci penalty-uri ratate, de trei ori mingea trimisă în bară, un portar care și-a băgat-o în poartă și schimbările care l-au trădat pe Koeman2630-06-2026
4Șaisprezecimile CM 2026 LIVE BLOG. Atacantul Olandei nu a mai putut fi oprit din plâns! Șiroaie de lacrimi după eliminarea din turneul final-2630-06-2026
5Naționala care vrea să o bată pe Franța la Mondiale! Au dat afară deja un antrenor și caută o nouă victimă2330-06-2026
6Se împlinesc 28 de ani de la ultimul meci jucat de România la Mondiale: Hagi, Popescu și Petrescu, eliminați de Boban, Suker și Asanovic0530-06-2026
7Нидерланды установили уникальный антирекорд чемпионатов мира0530-06-2026
8Capitolul la care România este sub toate cele 48 de echipe de la Cupa Mondială. Adi Mutu: ”Acolo se fac diferențele”0530-06-2026
9Сборная Нидерландов опять не проиграла и опять вылетела0730-06-2026
10Сборная Нидерландов проиграла Марокко и вылетела с чемпионата мира-5530-06-2026

Классификация: Спорт. Схожих патентов: 0. Схожих новостей: 10. Тональность: -2. Информативность: 6. Источник: www.fanatik.ro.